Modulul gestiune ofera mijloacele necesare initializarii si controlului stocurilor existente in fiecare gestiune. Pentru fiecare articol din stoc sunt memorate informatii calitative si cantitative. In cazul articolelor inregistrate la mai multe preturi de gestiune, evidenta se face separat, pentru fiecare pret in parte.
Modulul gestiune permite introducerea / modificarea / stergerea documentelor primare, fiecare informatie introdusa fiind prelucrata si reflectata in diferite rapoarte si situatii centralizatoare, constituind baza pentru generarea automata a notelor contabile. In acest modul exista documente care pot fi generate pe baza altor documente. De exemplu: factura poate fi facuta pe baza unui aviz, dar si avizul pote fi facut pe baza unei facturi. Generarea unui document pe baza altuia presupune copierea efectiva a tuturor informatiilor din documentul copiat, fara a mai fi necesara reintroducerea informatiilor acestora.
Documentele care se introduc pentru modulul de gestiune sunt:
- factura intrare: reprezinta factura fiscala de achizitie de la un furnizor; pot fi introduse facturi interne si facturi externe (in alta moneda decat RON); se poate genera pe baza unei comenzi sau a unui aviz;
- aviz intrare: reprezinta avizul de insotire a marfii de achizitie de la un furnizor, se poate genera pe baza unei comenzi sau facturi de intrare;
- factura iesire: reprezinta factura fiscala de vanzare catre un client; se poate genera pe baza unei comenzi sau a unui aviz;
- aviz iesire: reprezinta avizul de insotire a marfii vandute catre un client; se poate genera pe baza unei comenzi sau facturi de iesire;
- declaratie vamala: reprezinta documentul justificativ de inregsitrare in contabilitate si in gestiune in cazul importului de marfa;
- nota de intrare – receptie: reprezinta documentul pentru receptia bunurilor aprovizionate, documentul justificativ pentru incarcare in gestiune si pentru inregistrare in contabilitate; se poate genera pe baza unui aviz de intrare, a unei facturi de intrare sau pe baza unei facturi de iesire de stornare in cazul in care un client returneaza marfa;
- registrul inventar: reprezinta documentul necesar pentru inventarierea bunurilor aflate in gestiunile unitatii, pentru stabilirea lipsurilor si a plusurilor de bunuri, documentul justificativ de inregistrare in evidenta magaziilor si in contabilitate a plusurilor si minusurilor constatate;
- bon consum: reprezinta documentul de eliberare din magazie pentru consumul materialelor, documentul justificativ de scadere din gestiune si de inregistrare in evidenta magaziei si in contabilitate;
- bon transfer: reprezinta documentul justificativ pentru incarcare in gestiune si de inregistrare in evidenta magaziei si in contabilitate, documentul justificativ de predare la magazie a produselor finite;
- raport de productie: reprezinta documentul justificativ pentru urmarirea realizarii productiei; pentru intocmirea acestui document sunt necesare bonurile de consum ale materiilor prime si introducerea produselor finite (cantitativ) obtinute in urma productiei; pentru un produs finit se poate defini un retetar ce va contine lista materiilor prime necesare producerii produsului finit;
Rapoartele standard obtinute din acest modul sunt urmatoarele:
- fisa de magazie: reprezinta raportarea pe articol, pe fiecare gestiune a intrarilor si a iesirilor (conform metodelor de descarcare a gestiunii: FIFO, LIFO, CMP, pret standard sau prestabilit)
- registrul stocurilor: reprezinta evaluarea stocurilor de bunuri si verificarea concordantei inregistrarilor efectuate in fisele de magazie si in contabilitate; se intocmeste la sfarsitul fiecarei luni, pe feluri de materiale, pe fiecare gestiune prin inscrierea stocurilor din fisele de magazie si evaluarea lor la preturile de inregistrare.
- situatie achizitii: reprezinta raportarea achizitiilor pe articole, pe furnizor, pe o anumita perioada, tinandu-se cont de avizele si facturile de intrare si de nota de intrare receptie;
- situatie vanzari: reprezinta raportarea vanzarilor pe articole, pe client, pe o anumita perioada, tinandu-se cont de avizele si facturile de iesire;
- situatie consumuri: reprezinta raportarea consumurilor pe articole, pe o perioada si o gestiune tinandu-se cont de bonurile de consum;
- situatie transferuri: reprezinta raportarea transferurilor pe articole, pe o perioada si o gestiune tinandu-se cont de transferurilor;
- situatie productie: reprezinta raportarea productiei pe produse finite, pe o perioada si o gestiune tinandu-se cont de raportul de productie;
- abateri retetar: reprezinta raportarea productiei pe produse finite, pe o perioada si o gestiune evidentiandu-se cantitatea de materie prima necesara (conform retetarului) si cantitatea de materie prima consumata efectiv (conform bonului de consum);
- diferente facturare: reprezinta raportarea diferentelor cantitative dintre avizul de insotire a marfii si factura fiscala;
- diferente comanda: reprezinta raportarea diferentelor cantitative dintre comanda, avizul de insotire a marfii si factura fiscala;